Acasă » Vedete » Ștefania, declarație de amor de ziua lui Speak. Ce mesaj emoționant i-a făcut „Libelula” lui

Ștefania, declarație de amor de ziua lui Speak. Ce mesaj emoționant i-a făcut „Libelula” lui

De: Luciana Polite 24/10/2022 | 23:36
Ștefania, declarație de amor de ziua lui Speak. Ce mesaj emoționant i-a făcut „Libelula” lui
Speak și Ștefania. Sursă foto: Instagram

Lunea aceasta, a fost ziua lui Ștefan Sprianu, cunoscut sub numele de Speak. Artistul a împlinit vârsta de 36 de ani, ocazie care nu putea trece fără ca „Libelula” lui să-i facă o mega-declarație de amor. Ștefania (25 de ani) a punctat imediat momentul și i-a așternut cele mai frumoase rânduri, pe care le-a făcut imediat publice. 

Ștefania și Speak sunt împreună din anul 2017. Cei doi și-au început povestea de amor după ce cântărețul i-a spus „Adio” Adelinei Pestrițu. Cei doi sunt logodiți și urmează să facă și nunta, după ce cântărețul a cerut-o chiar la Asia Express. 

Cei doi artiști își petrec aproape tot timpul împreună, lucrând amândoi, editând împreună și, bineînțeles, locuind în aceeași casă. După mai bine de cinci ani împreună, cei doi demonstrează că iubirea lor este departe de a se fi terminat. Cu ocazia zilei de naștere a lui Speak, Ștefania i-a făcut o declarație de iubire cum rar a fost dat!

(CITEȘTE ȘI: Speak și “Libelula” s-au ”încăierat” de față cu toată lumea: “Minte cu nerușinare…”)

Ce declarație de amor i-a făcut „Libelula” lui Speak de ziua lui

Pe data de 24 octombrie 2022, Speak a împlinit vârsta de 36 de ani. Cu câteva ore înainte de marele eveniment, „Libelula” lui i-a așternut următoarele rânduri:

„Mai sunt câteva ore pana la ziua ta, dar nu mai am răbdare să-ți spun LA MULTI ANI!💕 Sunt mandra de tot ce însemni, de tot ce ești și de tot ce faci. În fiecare an de ziua ta realizez ca de fapt tu ești un cadou pentru mine.

Ești un om minunat și aș vrea să aibă toată lumea ocazia sa cunoască și sa aibă în viata lor un om ca tine pentru ca ești SPECIAL.Te iubesc, la multi ani!❤️”, a spus Ștefania pe Instagram.

Poza pe care a postat-o Ștefania, cu ocazia zilei lui Speak. Sursă foto: Instagram

(CITEȘTE ȘI: Speak a dat-o de gol pe „Libelula”. Ștefania: „M-a pupat, nici măcar nu m-a sărutat”)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă citeste mai mult
Parteneri
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de iarna în mijlocul verii, în România
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de iarna în mijlocul verii, în România
FOTO. `Ce rușine!`. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
FOTO. `Ce rușine!`. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
De ce Andrei Aradits nu o suportă pe Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa..”
De ce Andrei Aradits nu o suportă pe Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa..”
Kassandra, fiica adoptivă a Danei Rotariu, gest sfâșietor după moartea mamei sale
Kassandra, fiica adoptivă a Danei Rotariu, gest sfâșietor după moartea mamei sale
7 medicamente vor fi retrase de pe piața din România, începând de săptămâna viitoare
7 medicamente vor fi retrase de pe piața din România, începând de săptămâna viitoare
Reacția Moscovei după apelul șefului NATO ca aliații să lase Ucraina să atace ţinte din Rusia cu arme din Occident
Reacția Moscovei după apelul șefului NATO ca aliații să lase Ucraina să atace ţinte din...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Raisa, copila dispărută din Dolj, a fost găsită decedată la 400 de metri de casă. Fetița prezenta urme de violență pe corp
Raisa, copila dispărută din Dolj, a fost găsită decedată la 400 de metri de casă....
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că nu era vorba de Giuly, era vorba de tine.”
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou cu el
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou...
Raisa Maria a fost găsită moartă, la 100 de metri de casă. Fetiţa de nici 3 anișori dispăruse ieri la Breasta, în Dolj
Raisa Maria a fost găsită moartă, la 100 de metri de casă. Fetiţa de nici...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau să vă spun că Bulă...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Ofertă Kaufland: Două TELEVIZOARE la prețuri interesante pe finalul lunii mai
Ofertă Kaufland: Două TELEVIZOARE la prețuri interesante pe finalul lunii mai
Apariție STRANIE în spațiul cosmic! Ce au observat cercetătorii?
Apariție STRANIE în spațiul cosmic! Ce au observat cercetătorii?
"Este o femeie de o frumusețe rară". Cătălin Botezatu vorbește așa despre o singură femeie...
Pensionarii care vor primi cei mai mulți bani de la 1 septembrie. Vor încasa aproape dublu
Pensionarii care vor primi cei mai mulți bani de la 1 septembrie. Vor încasa aproape...
Colosul britanic care deschide o fabrică nouă în România. Vrea să facă rapid un produs militar. Vor fi multe locuri de muncă
Colosul britanic care deschide o fabrică nouă în România. Vrea să facă rapid un produs...
Este INTERZIS în România. Nicolae Ciucă: Se vor executa 5-10 ani de închisoare
Este INTERZIS în România. Nicolae Ciucă: Se vor executa 5-10 ani de închisoare
Câți bani cere Irina Loghin la o nuntă sau un botez în 2024. Nu e calică deloc. E la îndemâna oricui să o cheme să-i cânte
Câți bani cere Irina Loghin la o nuntă sau un botez în 2024. Nu e...
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Ungurii ne umilesc din nou. Budapesta a șters pe jos cu noi: N-au existat
Ungurii ne umilesc din nou. Budapesta a șters pe jos cu noi: N-au existat
Noua lege aduce impozite pentru mulți pensionari
Noua lege aduce impozite pentru mulți pensionari
Cum arată acum și ce s-a întâmplat cu Cristi Tabără, la 15 ani după ce a plecat din Pro TV. Boala incurabilă cu care a fost diagnosticat
Cum arată acum și ce s-a întâmplat cu Cristi Tabără, la 15 ani după ce...
Ce relaţii pot avea între ele fostele soţii ale lui Cristi Borcea. Milionarul s-a lăudat că le dă oxigenul cu care trăiesc
Ce relaţii pot avea între ele fostele soţii ale lui Cristi Borcea. Milionarul s-a lăudat...
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta de 13 ani. Acum sunt prieteni buni
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta...
Ce mesaj a transmis Livia Eftimie la un an de la divorțul de Cătălin Bordea: ”Câteodată îți vine să mori”
Ce mesaj a transmis Livia Eftimie la un an de la divorțul de Cătălin Bordea:...
Mara Bănică este în scandal cu familia Sterp. Jurnalista, amenințată cu datul în judecată. De la ce a pornit întreg scandalul
Mara Bănică este în scandal cu familia Sterp. Jurnalista, amenințată cu datul în judecată. De...
Mesajul astrelor pentru zodii, luni, 28 mai. Nativii Leu sunt în centrul atenției
Mesajul astrelor pentru zodii, luni, 28 mai. Nativii Leu sunt în centrul atenției
Cât a plătit un șofer pentru înlocuirea unei singure anvelope la o mașină electrică. A fost obligat să o schimbe după doar 12.000 de km
Cât a plătit un șofer pentru înlocuirea unei singure anvelope la o mașină electrică. A...
×